O pasăre venită
din zborul ei divin,
o aripă mi-a dăruit
și m-anvățat să zbor,
m-a sfătuit
cu glas dumnezeesc, blajin,
cum să cern piatra
de rubinul din izvor.
Vântul
m-a descuiat din ciobul de cristal,
m-a luat de braț
și m-a condus în vis
prin iarbă, flori și buruieni,
până la mal
și-apoi cu suflul inimii
destinul mi-a rescris.
Cu pasărea uimită
de viața-i trecătoare,
m-am întâlnit
în drumul meu fără lumină,
i-am spus că viața
uneori mă doare,
iar ea m-ambrățișat
cu aripa-i divină.
Din trupu-mi gol
m-a înflorit lăstar curat
și flori de crin mi-a aninat
pe palme,
cu zilele-mi rănite
pe aripe-am urcat
și-am tot urcat
uitând de gândul
care doarme.
Silvia Urlih 23.12.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu