În zborul meu
spre infinita
nemurire,
ți-am dăruit o aripă
să poți zbura,
dar tu mi-ai frânt
și ultima plutire
spre visul
ce abia mai pâlpâia.
Ți-am dăruit
și aripa și zborul…
tu ai călcat râzând
pe visul meu ,
și n-ai văzut
că îmi striveai cu tălpile
ogorul,
pe care eu sădisem
iubirile din mai.
Cu aripile frânte ,
fără vise,
mi-am încuiat iubirea
în loc sfânt
și am rămas
cu florile de mai
promise,
să semăn alte flori
peste pământul
din pământ.
Silvia Urlih 28.12.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu