SĂMÂNȚA FLORILOR DE CRIN

 Este ora 13,00. Mă pregătesc de meditație. Vreau și trebuie să mă alătur grupului de lucrători în lumină.  Îngenunchez în fața lumânării albe. Vorbesc cu gândul , apoi mă conectez cu universul. Flacăra mă ajută, îmi luminează drumul.

Urc treptele spre locul de dincolo, știut doar de mine, locul unde de regulă mă rog și unde îl întâlnesc pe Iisus. Ajung în fața porții, dar parcă cineva îmi spune : ”Nu, draga mea, astăzi locul tău nu este aici. Aici vii doar când ești tu și cu tine , Silvia.” Nedumerită, merg mai departe.

Gândul mă trimite către Maria Magdalena. Dar și de aici sunt îndreptată către altă parte: ”Nu draga mea, astăzi nu trebuie să duci cuvântul Domnului printre pământeni, începând de astăzi ai o altă sarcină, mult mai grea, ești Preoteasa care va însămânța iubire  divină în inimile oamenilor”. Gândul meu deja este contrariat: ”s-o fi supărat Domnul pe mine ?”

 Dar nu-i nimic. Îmi iau spiritul și continui meditația. Acel cineva îmi spune că astăzi și probabil și în zilele următoare nu va mai  trebui să mă rog Sfinților, ei au altă misiune .  Nu trebuie să-i deranjez. Mă rup de realitate. Lumina albă a lumânării mă călăuzește spre templu. În drum mă întâlnesc cu celelalte șapte preotese. Mergem una în spatele celeilalte spre Marele Templu . În jur , lumina  iradiază culorile curcubeului. Urcăm treptele. Ajunse în fața altarului auzim o voce. E Zamolxe care ne spune :

”Dragele mele, v-am chemat astăzi aici pentru a vă da tuturor o sarcină. Va trebui să coborâți la civilizația de sub pământ. Acolo va trebui să le spuneți supușilor voștri că vor trebui să iasă și să sădească în inima pământenilor sămânța florii de crin. Le veți sădi sămânța purității, a credinței, a iubirii , a înțelegerii și a iertării. În momentul în care supușii voștri vor sădi sămânța să le spună ”LUMINA VIE A IUBIRII FIE CU TINE. PACE ȘI LUMINĂ ÎN SUFLET”. Veți face lucrul acesta zilnic până pe data de 31 dec. 2012 la ora 24,00.

Am plecat de la templu fiecare în cele opt tunele ale lumini. Am coborât în templul meu subteran. Supușii mă așteptau cu frunze de laur în mână. Erau puzderie. Nu vedeam capătul. Am ridicat mâinile și le-am transmis mesajul primit de la Zamolxe. În următoarele secunde nu a mai rămas în fața privirii mele decât un câmp imens cu flori albe . Spiritele au plecat pe pământ să sădească în inimile pământenilor iubire, iertare și credință. Credința în Divinitate. A urcat și spiritul meu. Au început, rând pe rând să mi se perinde prin față chipuri cunoscute; familie, prieteni, dușmani știuți și neștiuți. Tuturor le-am însămânțat în inimă roua purității din floarea de crin. Voi face lucrul acesta zilnic.

Silvia Bya Urlih