Alerg,
mă-ntrec cu fluturii ce zboară,
cu păsările mă întrec
în fuga mea,
vorbesc cu trupul să reziste,
să nu-l doară
și tot alerg către final,
spre galbena mea stea.
Când trupul zdrențuit
se culcă pe medalii
și când îmi spune
că -i obosit și nu mai vrea,
îl rog să doarmă o secundă
printre dalii
și îl forțez să fugă
până ce timpul o să stea.
Iar când
lumina albă-a lumânării
mă va chema
spre cerul din pământ,
de un atlet să v-amintiți ,
să nu mă dați uitării
căci voi cânta printre medalii
din mormânt.
Silvia Urlih 10.12.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu