Ca niște
cruci
îngenunchiate
ne ducem zilele de azi pe mâine,
ca niște
zile-ncercănate
cerșim
la colț de drum
un sfert de pâine.
Ca niște
bezne-ngândurate
ne târâim
picioarele prin gloduri,
ca niște
muguri neînmuguriți în noapte
ne auzim
cântându-ne prohoduri.
Ca niște
lebede
plecate fără ceas
ne legănăm în ape-nvolburate,
ne luăm adesea de la viață
bun rămas
și ne cărăm
cu greu
morțile-n spate.
Ca niște
zei
ne credem fără moarte
și hoinărim urând pe ăst pământ,
uităm
că zilele ne sunt încătușate
într-o boccea de lemne…
în mormânt.
Ca niște
cruci îngenunchiate
mergem
pe drum
spre ultima oprire,
ca niște
măguri prea îndoliate
uităm
că ne-ndreptăm
spre amurgire .
Silvia Urlih 14.06.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu