Suntem
copacii ploilor
îndoliate,
ne-ncorsetează crengile
plângând,
săpăm
cu palmele
pământurile toate,
să ne găsim,
să ne descoperim
trăind.
Ne perpelim
ca buturugile
pe foc,
deși aghiazma ne spală
adâncimea,
mutăm pionii
pe tablele de joc
și nu-nvățăm
să ne mărim
micimea.
Ne-nghesuim în trupurile
mici,
făpturile
ni le călcăm sub ghete,
nu mai vedem câmpiile
de frici,
și ne legăm pe brațe
cruci
și amulete.
Suntem copacii
zilelor amare,
suntem copiii
miezului
de grâu,
noi suntem fiii Domnului
ce ne-am născut se pare
să ne fim ură,
dușmani
și
piatră pentru râu.
piatră pentru râu.
Silvia Urlih 14.06.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu