De ce
înnozi izvorul ce visul
mi-a arat?
De ce
inima lunii
ai scos-o la negoț?
De ce
corola zilei
ai pus-o la mezat
și ai golit
pocalul de oază ,
ca un hoț ?
De ce
cu dinții nopții
ai sfârtecat lumina
și pe aleea noastră
ai presărat cenușă?
De ce
peste imaș
ai aruncat cortina,
metafora iubirii fiindu-ți
o țepușă ?
o țepușă ?
De ce
în munți stâncoși
mi-ai îngropat ființa,
să nu-i mai simt răcoarea ,
nici râul,
nici comoara ?
De ce
cu depărtarea ți-ai aliat
dorința
și-n spatele uitării
ai înnoptat
cu seara ?
Silvia Urlih 25.06.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu