Ți-ai căutat vreodată umbra
să-i spui
să nu-i mai fie dor?
i-ai spus
că umbra ei te doare
și orele-ți sunt prea sărace ?
i-ai spus
c-ai transforma-o-n clipă
să fii cu ea iar
la izvor
să-i bei tot cerul dintre pietre
să-ți fie liniște
și pace ?
Ți-ai luat vreodată umbra-n brațe
să-i spui
să nu-i mai fie frică,
singurătatea ei că-i rece
și-n ochi
are tăciuni tăioși ?
i-ai spus că zâmbetu-i e fals
că oasele ți se despică,
când munții se ascund în flori
iar tu nu-i vezi
că-s prea umbroși ?
Ia-ți umbra-n inimă
și-i spune
că e a ta…
să n-o mai doară,
spune-i
să nu-i mai fie frică
dă-i din lumină, n-o orbi…
spune-i
că sunteți doi
și-n ziuă
surâsul iar o să răsară…
spune-i
că „doamna” e departe
că-i umbra ta
și-o vei iubi.
Silvia Urlih 21.06.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu