Pe-un aer văratec
ce arde-n
surdină,
iar ziua-i
cu roua cursă pe gene,
strâng
pleoapa cu leacuri
din verde
lumină,
să-mi văd
lumânarea
cum arde
prin vene.
Pe-un val de
cuvinte culese
din buze,
strâng
vorbele albe
ce-mi ferecă gura,
silabele-mi fierb
opace,
difuze,
să-mi umple
cu doruri
nespuse
făptura.
Când vorbele
mor
șerpuind
prin uitare
și valuri de
gânduri
cuvinte
strivesc,
ascult
cum se scurg
nezise-n izvoare,
torente de
vorbe
ce-n mine
vuiesc.
Silvia Urlih 14.06.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu