Ca o floare în deșert
am trăit
printre tăciuni,
însetat-am fost de lume
de pământ
și de păduri,
ca vestala
am urcat
în genunchi spre rugăciuni,
râu
am ridicat pe dealuri,
mure
am cules din muri.
Ca un mac în câmp cu miriști
am jelit
după lumină,
lumânări
am căutat să mă-mbrace
în doinit,
ca pădurea-am respirat
cerul
împlinit de lună,
universu-am străbătut
să
ajung
în nedormit.
Un păianjen
mi-a țesut
viața-ntr-un torent de mare,
câmpul
când l-am îngrijit,
am găsit un singur spin,
rănile când m-au durut ,
mi-am pus
spinul la picioare,
ruga s-o ridic spre cer
să mă-nchine-ntr-un
amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu