N-AM ASCULTAT ECOUL - Silvia Urlih

Când soarele

mi-a fost închis în stâncă,

cu dinți de foc

am ros

piatra din riduri,

cu degete-am cioplit

statuia mea

adâncă,

am spart

cu plânsul lacrimii

zidul 
dintre ziduri.

Cu pași timizi urcat-am

pădurile de brazi,

cu gându-am pieptănat

câmpiile

din mine,

n-am ascultat ecoul

când mi-a strigat :

iar cazi !

căci am știut că sarea

e dulce

în saline.

Când luna mi-a zâmbit

sfioasă

din abis,

mi-am pregătit ștergarul

și pâinea

și cuțitul,

n-am ascultat ecoul

căci sufletul

mi-a zis,

că soarele-mi lumină cu zori

iar

asfințitul. 

Silvia Urlih 14.06.2014