Știi,
cerul mă-mbracă în alb
nețesut,
ochii tăi mari
mă privesc dintre maci,
brațele tale
mă cheamă-n sărut,
vorbele tale-mi spun multe…
când taci.
Știi ,
zâmbetul tău îmi alungă
tristețea,
sufletul tău îmi e azi
răvărsare,
palmele tale-mi redau tinerețea,
iar
vorbele tale
vorbele tale
mă aruncă-n uitare.
Știi,
trupul îmi arde când
mă cuprinzi,
vocea ta calmă mă-mbată-n
absint,
cu cerul mă legi
când în mine aprinzi
steaua polară …
din stătut
labirint.
Silvia Urlih 14.06.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu