Frământ iar aluat
din rocă
și din lut..
şi mă ridic prin înăuntru
om,
îmbrac cămașa
tăcerii
când aud
geamătul
trupului …
căci mă
trezesc
din somn.
Îmi pârguiesc
esența cuprinsului
din vene,
cuptorul veacului
mă pune
la-ncercări,
secunda îmi tivește
timpul
cu ravene…
să simt,
să spun ,
să-mi aflu
noi
cărări.
Inima-mi
spune
că sunt
pe drumul
bun,
rărunchii morți
îmi gâdilă
simțirea,
culeg viață
din veacuri …
viața mi-o
adun…
să simt cum
cântă,
cum vibrează
ea…
trăirea.
Silvia Urlih 14.06.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu