Şi
mi-a picat alene
din boaba de cleștar,
o lacrimă
de ploaie neucisă,
a vrut să mă-mblînzească
și
să îți dau în dar,
cuvinte tainice
din pacea mea ascunsă.
Și
a-nceput să plouă
cu vorbe nerostite,
vântul a stat în clipă s-asculte
nevorbirea
și
soarele a înghețat
în nopți neadormite
să ne unească în vulcan sărutul
și iubirea.
Și
au căzut pe noi
păduri neîmblânzite
și
s-au cutremurat izvoare
și ceruri
și nisip
și
ne-am acoperit
cu vorbe nerostite
când ne-am îmbrățișat
și
ne-am unit în singur,
unic chip.
Silvia Urlih 14.06.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu