CU CERUL MĂ DIVID - Silvia Urlih

Sunt

doar un spic de foc ce-și umple

nemurirea ,

mi-s gleznele rănite

de mersul printre 

spini,

genunchii îmi sunt rupți ,

mă doare

nevorbirea…

tăcută stau în soarta

ascunsă 

de ciulini.

M-am frământat

din lut,

îmi curge-n vene

moarte,

cenuşa mea mă arde

pe trupul

rupt de sorți…

mi-e dor de retrăire,

de ce-mi scrie în carte…

stau încuiată-n templul

cu

ceruite porți.

Celulele îmi fierb,

dar mă trezesc

și-s frunză,

copacul meu mă cheamă să-mi fie

verde

zid,

îmi caut lumânarea …

o văd,

dar sunt confuză,

simt

cum mă rup în ceruri…

cu cerul

mă divid. 

Silvia Urlih- 24.05.2013