Sunt,
încă sunt,
mai tânără cu o silabă,
mai bătrână cu o rază uitată-n lumină,
mai cu minte
cu un gând învățat în grabă,
mai frumoasă
cu un rid furat din afină.
Sunt,
încă mai sunt ,
cuvânt
înghițit de tăcere,
poemul nescris
pe mal de genuni descuiate,
vioară ce-și urăște arcușul ce taie-n
durere,
sunt legământ
încuiat în stânci
despuiate.
Sunt,
încă mai sunt păcat,
dar iubirea mă iartă,
sunt visul real
care să zbor mă îndeamnă,
sunt trupul sculptat de suflet ,
ce cu masca
se ceartă,
sunt,
încă mai sunt copil
în tânăra mea
toamnă.
Silvia Urlih 25.05.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu