Rănită sunt de mine deseori,
de trupu-mi
ce-a zburat
pân-a murit …
rănită sunt
de umbrele din nori,
de pomul
ce-a uscat înmugurit.
Prezentul meu de lut
s-a spart
în cioburi…
dar m-am lipit
din resturi de pământ…
cu viață,
arterele mi le-am cules din gloduri,
le-am îmbinat
și m-am croit
din dimineață.
Când razele și-au strâns aripile
din nori,
eu am deschis o ușă-n viitor,
secundele
nu-mi par reci închisori,
căci
mă-nsoțesc cu apa
din foc mistuitor.
Silvia Urlih 20.05.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu