M-am îmbrățișat cu pădurea
până când ,
mi-au crescut ramuri pe pleoape,
i-am sorbit verdele
și tăcând,
am luat-o cu mine,
să-mi fie aproape.
Ramuri cu viață în plete
mi-am pus,
să mă pieptene vântul
când susură-n gând,
înverzită de verde
să urc
tot mai sus,
munte să fiu
să renasc din pământ.
Pădurea
mă cheamă și-mi dă un castan,
e mare și verde
iar frunza mă-ndeamnă,
din clipe și ore
să-mi fac un cadran,
să scriu cu pădurea
la mine...
în toamnă.
Silvia Urlih 06.05.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu