Mi-e gura arsă
de pământul nesăpat,
cuvintele
mi-au înghețat pe buze,
m-a fulgerat un gând
înnegurat,
căci gândul meu
vrea omenirea
s-o acuze.
Cuvântul
s-a uscat în gândul iute,
l-am alungat în stepa
din ocean,
i-am spus
să plece
și să uite,
că nu mă sperii eu
de cel viclean.
Speriat de gândul meu
fierbinte ,
cuvântul
a fugit cu gândul nechemat,
prin inimă-am cernut
alte cuvinte,
să fie omul
de gându-mi
binecuvântat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu