Te las
timpule crud
să-mi cânți iar din izvor,
te las să-mi scrijelești cu riduri
amintirea,
strânge-mi anii cu japca
în vechiul tău urcior,
apoi sparge-l cu sete
și ia-mi
din trup dormirea.
Îmbracă-mă cu ani,
pune-mi pe trup
cărunt,
desprinde-mi de pe gene noaptea
și trecutul,
te las să m-amuregști
căci eu
sunt prea mărunt,
când mă înfrupt din tine,
sunt iarăși
începutul.
Mai lasă-mă puțin
cu tinerețea-n casă,
nu mă-mbăta cu somn ,
nu-mi lua
încă minutul ,
nu îmi închide ușa,
m-așteaptă
mă mai lasă,
pân ce cu recea-i gură
moartea
îmi ia sărutul.
Silvia Urlih -26.05.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu