STRĂINĂ - Silvia Urlih

Străină sunt de mine,

de trupu-mi obosit,

dar sufletul ce mă adie,

mă ține

strâns legată,

privesc o clipă-n urmă

de unde am venit

și nu-mi doresc pământul

pe care-am stat

odată.

Sufletul meu

mă plimbă

prin erele trecute,

mi-arată vechi tablouri

prin care

eu am fost,

mă văd fecioara blondă

ce-a vrut să-și împrumute

o altă soartă-n soarta

din viața fără rost.

Mă simt încătușată,

mi-e sufletul rebel,

mă strânge infinitul

în trupul meu prea strâmt

strig mută către Poartă,

la viață fac apel;

să-mi dea o altă soartă ,

sufletul să mi-l simt.

Silvia Urlih 19.05.2013