FLĂMÂNDĂ DE LUMINĂ - Silvia Urlih

Simt că-s 

statuie încrustată în stâncă…

sufletu-mi bate,

încă mi-e viu

sub piatră…

mă port pe brațe

să ies

din noaptea-adâncă,

să-mi strâng cenușa adunată-n vatră.

Merg spre mormânt

cu trupul

mortăciune,

sufletul mai respiră

mă văd

în frunza verde,

bătută aprig de furtuni,

cer iertăciune…

cer îngerilor

secunda vieții să-mi dezmierde.

Mi-e  umbra rece,

sunt marmură

ce viața și-o mănâncă,

flămândă sunt

de raza

din lumină…

mi-e frică,

dar sparg pietrele

și ies din stâncă,

vreau să fiu soare

în anii

ce-or să vină.

Silvia Urlih 19.05.2013