SPRE ALTARUL IUBIRII - Silvia Urlih

Mi-e frică de mine,

de alb și-ntuneric,

mi-e frică

să merg în genunchi

fără umblet,

mă strânge lumina,

mă închide

ermetic,

dar merg spre altar

cu iubirea

din suflet.

Pașii m-așteaptă

să scriu

un eseu,

liniștea grotei îmi cântă divin…

nu mai mi-e teamă

căci sunt curcubeu

iar dansul îmi crește

din floarea de crin.

Cu lauri în plete

și tălpi

fremătânde,

dansez cu zeițele mersul nebun,

tunel de lumină

din altar

se deschide

și pornim cu azurul

pe câte un drum.

E drum luminat

de făclii

colorate,

culoarul iubirii

se desface în șapte,

lumini și-ntuneric

sub tălpi

se desparte,

căci noi 

scriem focul iubirii

în șoapte.

Silvia Urlih 23.05.2013