SĂ MAI TRĂIESC O VIAȚĂ Silvia Urlih

Eu…

eu sunt copac,

îmi sprijin aura de cer,

am crengile înfipte în soare

și pământ,

mi-s rădăcinile pictate

într-un  tăcut ungher,

gândul ascuns de gând

în ultim jurământ.

O parte-a lui mă arde,îmi strigă-a nemurire,

o altă parte mă cheamă,

mă strigă

de pe munte,

coroana mea de spini

plânge

a amurgire,

stropii sfințiți de ceară

mă mângâie

pe frunte.

Mă doare rădăcina

de ani

umblați prin crâng,

mă dor și frunzele de-atâta înverzire,

mă doare floarea ,

îmi spune-ncet

să nu mai plâng,

mă doare toamna

ce-o duc

spre nemurire.

Copacul tainei mele,

de amintiri răpus,

îmi tremură o clipă

din timpul

netrăit,

îmi șușotește-n glumă ,

mă cheamă

spre apus

să mai trăiesc o viață,

 așa cum n-am trăit.

Silvia Urlih 30.05.2013