PITITE-N TIMP - Silvia Urlih

Am adormit o clipă-n secundele

din ore,

când m-am trezit

eram deja

o toamnă,

m-am îmbrăcat în grabă

în flori multicolore

și am privit oglinda…

privea din ea…

o doamnă.

În ochi îi străluceau

două bucăți de cer,

pe umeri

îi cădeau în valuri

crizanteme…

privirea-i de artistă,

m-a îmbrăcat în ger…

din ochi am întrebat-o :

ți-e frică ?

nu te teme !

Când mi-a zâmbit,

m-a-nvăluit iubire îngerească,

lumina-i m-a topit ,

m-a dezbrăcat de ger,

am înțeles că doamna

purta-n oglindă

mască,

o mască încrustată

de viața-i

fără cer.

Cu buzele-ncuiate de vorbe nerostite,

am luat în brațe trupul oglinzii

ca un zeu…

i-am mângâiat tăcerea,

am stat în timp

pitite…

ea mi-a șoptit

în taină

că doamna toamnă,

sunt chiar eu.

Silvia Urlih 22.05.2013