Și când nu voi mai fi,
eu tot voi fi
prin stânci
neadormite,
voi fi pădure
și fluviu
și râu învolburat,
voi hoinări prin lan de maci,
prin grâne necosite,
și printre flori voi fi,
voi fi punct adunat.
Când n-oi mai fi,
voi fi,
voi mai cânta pe strune înghețate,
voi dănțui
la geamul casei,
din pridvor,
voi fi dormire,
voi fi doar nume scris
în pietre dantelate,
izvor voi fi,
din el să bea drumeț
nemuritor.
Și când nu voi mai fi,
eu tot voi fi
cu stelele de mână,
vă voi privi din nori,
cu dor v-oi legăna,
voi fi ciutura vieții,
voi sta
lângă fântână,
în apa sfântă voi dormi,
din ea
cu drag v-oi da.
Silvia Urlih - 30.11.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu