Mi-e sufletul
fereastră-naltă,
iar geamul ei îmi e
cristal,
mi-e sufletul
o stâncă spartă în mii de
cioburi lucitoare,
tunelul meu
în mine-i ușă,
ușă ce duce spre-al meu
val,
un val stătut sub val de
neguri,
ce-și caută
lumina-n soare.
Mi-e sufletul
cocor în zbor,
iar zborul lui mi-e
ursitoare,
mi-e sufletul
a primăvară ce înflorește
din zenit,
lumina mea
mi-e drum spre lume,
o lume-n care totul doare,
durerea mi-e piatră pe
umeri,
ce-mi spune iar
că m-am trezit.
Mi-e sufletul
toiag în viață,
o viață dusă-n pribegii,
mi-e sufletul
minut în oră,
minut ce bocetul
și-ascultă,
bocetul meu
mi-e a zâmbire,
zâmbet ascuns de vijelii,
ecoul lui l-aud din
suflet,
un suflet care-acum
îmi cântă.
Mi-e sufletul
doină-n doinire,
mi-e a doinire sufletul,
balada lui
o-aud în mine,
din mine zburdă a beție,
mi-e mintea cântec a
iubire,
iubire mi-e și cântecul,
mulțimea râde,
se mânie,
dar eu trăiesc,
eu încă-s vie.
Silvia Urlih - 26.12.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu