Ți-ar plăcea să-ți răsfoiești toamna ?! - Silvia Urlih

Mi-ar plăcea să o pot picta… mi-ar plăcea să o pot gusta…. Mi-ar plăcea să o pot mirosi, să-i simt gustul, mirosul, atingerea. Mi-ar plăcea să o pot culege , pe toată, cu tot ce îmi oferă ea, toamna. Cu fructele ei, cu legumele ei, cu ruginiul ei, cu ploile ei . Mi-ar plăcea să o pot strânge și să o așez între coperțile unei cărți groase, la presat.

Mi-ar plăcea să o pot scoate , la fel de vie ca și acum , vara viitoare, sau primăvara, să fie aceeași cu cea de anul acesta. Căci, după o toamnă, se naște alta… și alta… și alta. Şi după o iubire se naște altă iubire... şi sufletul poate crește din nou în brațele altei iubiri...

În copilărie, iubeam toamna. După câțiva ani, nu mi-a mai plăcut… o detestam, ajunsesem să o urăsc. Mi se părea ternă, rece, ostilă, deși îi vedeam și-i simțeam bogăția. Nu mi-a mai plăcut, pentru că o asimilam unor suferințe întâmplate toamna.

Acum îmi place… Nici nu știu de ce îmi place iar. Am ajuns chiar să o iubesc. O iubesc pentru că și anii mei sunt în toamnă ? O iubesc pentru că acum o asimilez anilor mei , pentru că o văd și o simt altfel ? A devenit unul din anotimpurile mele preferate, pe lângă primăvară, vară și chiar iarnă. Nu, nu am greșit. Am ajuns să iubesc anotimpurile, să-mi iubesc anotimpurile. Pe toate. Poate că le iubesc , pentru că le privesc cu ochi maturi, pentru că le trăiesc altfel, le simt altfel. Să fie oare maturitatea ? Cred că da.

Mă bucur  de toamna asta care-mi bate la geam, într-un mod bizar. Aştept să se aştearnă natura la picioarele mele şi să mă învăluie în  culori noi, pe care nu le-a creat încă nici o toamnă... Abia aștept să-mi plimb tălpile prin covorul verde-ngălbenit de frunze.

Iubesc ploaia, în ciuda faptului că toată lumea a ajuns să se ferească de ea. Îmi place şi ploaia caldă de vara, însă nimic nu se compară cu ploile toamnei, care scaldă inima în linişte şi stări meditative. Ploaia te aduce mai aproape de tine însuţi. Ploaia rece de toamnă mă îndeamnă  să stau în casă, să meditez, să scriu, să mă spovedesc iar filei albe.
                Ți-ar plăcea să  trăieşti într-o gutuie, într-un gutui , ca într-un carusel plutitor? Ți-ar plăcea să-ți răsfoiești toamna,  prinsă într-o salbă de fructe  ? Ți-ar place să o citești ca pe o carte ? Să o citești , iar la sfârșit să simți cum ți se prelinge printre degete, la nesfârşit , parfumul ei minunat… ? Ți-ar plăcea să trăiești într-o gutuie , ca într-un borcan de  dulceaţă , să-i simți gustul, mirosul, aroma de toamnă ?

                Ce poate fi mai frumos ,atunci când te scuturi de lacrimi amare , de amintiri şi te aşezi cu împăcare, într-o gutuie ?! Îți faci patul , îți aranjezi cu grijă cearșaful, perna și te întinzi sub gustul și aroma ei. Ce poate fi mai frumos, atunci când te întorci și  privirea ți se lovește de roadele toamnei !

                Să nu te miri dacă vei purta cu tine,  în diminețile tale, ori răsfirat în vise de noapte , frânturi de toamnă , de toamnă ruginie dar vie , topită de ploaia rece , preschimbată în viaţă… într-o nouă viață. În viața pe care o visezi și o aștepți… de-o viață.

                Ce poate fi mai frumos decât să trăieşti într-un gutui , într-o gutuie a toamnei ?! Ce poate fi mai frumos decât să-ți găsești iubirea în sâmburii gutuii din toamna ta ?

Ce poate fi mai frumos decât să-ți iei gutuia și să o așezi cu grijă la fereastra iernii care te așteaptă la margine de viață.

Toamna trece, iubirea trece, dar vine o altă toamnă, o altă iubire, mai frumoasă și mai pârguită decât cea pe care tocmai ai petrecut-o , pe care tocmai ai pus-o în album , alături de celelalte anotimpuri.

Găsește o nouă toamnă, o nouă iubire și las-o să-ți  inunde venele ! E singura cale spre fericire !!

GLASUL GÂNDULUI

Când glasul gândurilor mi l-ai descuiat,

te-am auzit șoptind ca-ntr-o poveste,

că m-ai chemat din roca de agat,

să vin din timp, de dincolo de veste.

Tăcuți la masă când ne-am așezat,

cu sufletele rătăcind printre livezi,

mi-ai spus zâmbind ce mult m-ai așteptat,

din amintiri să vin și să mă vezi.

Când glasul gândurilor mele–a obosit,

de-atâta fugă printre veri pletoase,

cu viața m-am lovit de infinit,

și-am început să strângem ploi

în coșul toamnei noastre.

IA-ȚI SUFLETUL !

M-am întâlnit

cu sufletul pe-o scară,

urca spre trupu-mi

abătut,

mi-a povestit că astă vară

m-a căutat,

căci printre ani iar m-a pierdut.

M-am întâlnit

cu sufletul în toamnă

mi-a dăruit din suflet floarea lui

mi-a spus șoptit: ”Ascultă doamnă,

ia-ți sufletul

și umple-ți toamna

anotimpului !

fragment din cartea „Nu mai am timp” Silvia Urlih