TU, AI PLECAT PUȚIN - Silvia Urlih

Astăzi e ziua noastră. Sufletul ne vorbește,

eu te întreb tăcută, tu îmi răspunzi tăcut,

privirea ta din stele, cu drag mă urmărește,

sufletul tău mă cheamă, sufletul meu, e mut.

Astăzi tu ai plecat, dar mi-ai dat mie viața,

din viața ta, de ani de zile cu zile mă hrănesc,

mi-ai spus că pleci puțin, dar, vii cu dimineața,

mi-ai spus că pleci acasă, în ceru-mpărătesc.

Astăzi e ziua noastră, e zi de sărbătoare..

și răd și plâng, și plâng și râd, și totu-mi pare vis,

e sărbătoarea noastră, deși-i comemorare,

eu am rămas , dar sufletu-i cu tine-n paraclis.

Astăzi e ziua mea… am renăscut… prin moarte.

Tu, suflete de înger, tu ai plecat „acasă”,

eu.. eu am rămas o clipă, mai scriu puțin la carte

eu am rămas să țes în noaptea neculeasă.

Tu, Dorul meu cel drag, ești îngerul din soare,

cu aripile tale m-ai îndrumat spre… tine,

mi-ai alinat durerea, mi-ai spus că nu mă doare,

mi-ai ridicat privirea, lumina să-mi lumine.

Astăzi e ziua-n care tu ai urcat la ceruri,

era ca și acum, decembrie-nsorit,

astăzi e ziua-n care, eu am uitat de geruri,

tu ai plecat puțin… eu, am întinerit.

Tu, ai plecat puțin , dar mi-ai rămas lumină,

m-aștepți la casa noastră de dincolo de vis,

și mama și tata te țin acum de mână,       

curând revin și eu, dar mai rămân puțin… mai am multe de zis.

21 de ani. Atât avea el, Dorin Valentin, fratele meu, când a plecat. 21 de ani se împlinesc de atunci. 21 de ani împlinesc și eu de când am renăscut prin moartea lui.
Eram diagnosticată cu „distrofie musculară progresivă”, atrofierea tuturor mușchilor., boală incurabilă, de nevindecat. Un miracol s-a produs atunci... mușchii au început să-mi „crească”. De atunci, cresc și eu. De atunci, aripi am. Nu am cum să uit vreodată această zi. De câte ori mă privesc, îl văd, îi simt. Uneori am fost judecată că de ce nu-l las să se odihnească acolo unde e. Nu am cum.Eu sunt el Și apoi... unde e el ?! Eu știu unde e. E acolo unde merg uneori să mă odihnesc, e colo unde sunt și părinții mei, e acolo unde voi merge și eu. Ei sunt „acasă”. În această zi de decembrie, de 21 de ani, plâng și râd, râd și plâng.... și spun tuturor că miracole există. Eu sunt dovada, încă vie, a faptului că dacă crezi cu adevărat, POȚI, că credința în divinul meu m-a vindecat. De ce spun divin ?! Pentru că renașterea mea s-a datorat lui Dumnezeu, Iisus și Dorin.

 Silvia Urlih 9.12.2014