Venită sunt din veșnic timp
să gust
secunda din prezent,
venită sunt de un minut
să număr
orele ce vin,
cadranul meu
a stat o
vreme cu timpul lui pe firmament,
secundă-s pentru viitor
adusă la altarul vieții
să mă-nchin.
Scrâșnește
minutarul rupt,
oftează-n mine orele ce-au fost,
pustie sunt
pierdută-n ceața din trecut,
tic-tacul orelor m-apasă,
aud
cum țipă pasul lor în adăpost,
simt iar
cum lacrima stropește cu râul ei
noul minut.
Din zări sihastre duhuri vin ,
găsesc în mine alt actor,
mă-mbracă-n țipăt de cocori,
trupul
îmi geme că i-e greu,
și-adună palmele a rugă
mă-ntorc în mine
la izvor…
îmi spun
că dincolo de mine
am fost de veacuri
și-s tot eu.
Silvia Urlih 26.12.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu