Cum să urc
pe caii mei,
ani,
ce-aleargă
peste nori,
cum căpăstrul
să le pun,
să mai stea
,
să-i pot
ajunge,
cum să trec
pe lângă ani,
care azi
îmi sunt
datori,
cum să urc
pe caii mei,
când zăpada
mea
mă ninge ?
Simt
cum tropotul
de cai m-asurzește,
mă-nfioară,
simt
că timpul nu
m-așteaptă-
vizitiu e
la căruță-,
sub copita cailor,
simt
cum doruri cântă
iară,
caii mei aleargă
liberi,
timpul meu,
nu mi-l mai
cruță.
Norii
zburdă sub
copite,
foc
rămâne-n
urma lor,
sar scântei,
se-aprind
lumini,
scârțâie
căruța-n loc,
caii urcă,
merg pe
munte,
mă privesc
acuzator,
mă privesc,
însă mă
iartă…
știu
că-n viață,
doar mă joc.
Silvia Urlih - 15.12.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu