O umbră sunt,
o umbr-am fost,
o umbră ce și-a căutat stăpâna,
lumina vieții-am căutat o clipă pe pământ,
am fost o umbră,
doar o umbră călătoare,
o umbră
ce cu cerul s-a întrecut
plângând.
De-abușilea am mers o vreme lângă Tine,
am învățat pășitul,
și mersul mai săltat,
am învățat s-alerg,
să caut soarele și luna,
m-am agățat de stele…
și am căzut, și am pășit, și-am alergat,
și
iar m-am ridicat.
Vioara
am știut s-o țin în mână,
cântecul
ei ți-a alinat pășitul,
cântecul
meu nicicând n-ai ignorat,
nu ne-am
oprit o clipă,
țineai
cu mine ritmul
m-am
învârtit cu Tine,
cu Tine
am horit,
în
pași de vals adesea
am
urcat.
O umbră sunt,
caut o umbră să
mă-nsoțesc cu ea spre-al meu apus,
caut un felinar să-mi lumineze asfințitul,
te caut,
trup clădit din lut, din miere
și din sânge,
dă-mi ce cândva mi-ai luat,
dă-mi înapoi din mere
pârguitul.
Silvia Urlih 12.12.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu