DE CÂND NE NAȘTEM ȘI PÂNĂ CE MURIM - Silvia Urlih

Ne scriem viețile între coperți,

cu tuș,

cerneală

sau cu sânge,

filele albe-s nepătate,

dar le mânjim ,

le murdărim,

pe trup ne atârnăm scaieți și cactuși ,

sufletul

ne plânge,

cu lănci îl înțepăm,

de când ne naștem și până ce murim.

Mai punem între rânduri câte-o poză

ce ni se pare

colorată,

privim la ea până apunem,

uităm prea des s-o înnoim,

cartea se-nchide,

foile se rup,

rămâne tot pătată,

și tot uităm să ne trezim,

de când ne naștem și până ce murim.

Fila ne-așteaptă,

albă,

n-are chenar,

nici margini ,

e curată,

tot scrie pixul vieții,

cartea se-ngroașă, o-ndesim,

mototolim o foaie,

vrem să o rupem,

dar nu se lasă ruptă,

trăim cu frica-n suflet,

de când ne naștem și până ce murim.

Cuvinte apretate vrem

să pictăm pe foaie,

dar

nu se lasă scrisă…

în loc de pagini albe ,

bucăți de borangic am vrea

să-mpăturim,

cotorul se încruntă,

coperta nu se lasă,

s-ar vrea din nou rescrisă,

dar…

este cartea noastră,

de când ne naștem și până ce murim.

Silvia Urlih - 01.12.2014