IISUS - Silvia Urlih

Vin iară sărbătorile.

Îți bat în ușă și te-antreabă:

Ești pregătit ?

Ce ai făcut un an întreg ?

Cauți pe cineva să-i dai pomană.

E luna când se naște…

Se naște… cine ?!

Tu, te-ai născut.

Ți-ai început renașterea ?

Să fim mai buni…

De două ori pe an tot auzim acest îndemn.

Să fim mai buni…

de două ori pe an…

de Paști și de Crăciun.

Ce ai făcut de-atâtea zile?

De ce s-aștepți o sărbătoare,

dacă nu înțelegi ce-nseamnă să fii bun ?

Iisus o dată s-a născut și tot o dată… a plecat…

dar, zilnic se topește, cu sufletul strivit de uri și de sudalme,

sub greutatea urii noastre de mii de ani stă aplecat,

îl ard spinii pe frunte , îl dor piroanele din palme.

Alergi pe stradă să găsești un cerșetor bolnav,

îi dai pomeni cât să-i ajungă o zi… că-i sărbătoare…

Chiar nu ți-e sufletul strivit ? nu vezi că îți ești sclav?

Ești sclavul tău și-al zilelor, iar asta doare… doare.

Cu Magii nu te întâlnești, Lumina nu o vezi,

în întuneric tot alergi poate zărești o oază.

Oprește-te omule bun, vezi cum te izolezi ?

Te pui în glastră și aștepți… dar ești un spin în vază.

Am stat de vorbă cu Iisus și l-am rugat să-nchidă sărbătorile,

i-am spus să nu ne lase să-L mai cinstim de două ori pe an,

l-am mai rugat să ne citească rând după rând scrisorile,

scrisori ce scriem zilnic, dar, ne-nchinăm… în van.

 Silvia Urlih 14.12.2014