Viscolește vântu-n tundră
ploaie
albă de ninsori,
spulberă frunza din crâng,
plânge cerul iar cu ceață,
norii vin ,
se-ascund în mine,
mă pătrund până în pori,
se învârt,
se dau de-a dura și
îmi spun :
așa e-n viață !
Cântă buciumul a horă soarele
să-l încălzească,
grâul prinde a juca ,
dansul lui,
câmpul dezgheață,
nucul stă pe arătură ,
umbrea lui
vrea să vorbească,
vrea să-mi spună fără vorbe,
să trăiesc,
c-așa-i în viață.
Digurile se desprind,
râul
malurile-și pierde,
florile se-mping la rând,
vor
să fie ele-n față,
roșu,
negru și albastru,
violet,
sau poate verde,
zugrăvesc pereții vieții,
viața mea…
c-așa-i în viață.
Silvia Urlih 10.12.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu