RECEPTORUL VIEȚII - Silvia Urlih

Din receptorul vieții se-aude

un „Alo”

aproape stins.

Întreb nedumerită cine-i la cap de fir.

-Sunt umbra ta,

vreau

să te-ajut să scriem în cuprins,

sunt eu,…

răspunde-mi ,

abia pot să respir.

Te sun în fiecare seară, de ce nu îmi răspunzi?

Adorm

cu receptoru-n mână,

iar tu…

tu ai tupeu,

adormi cu gândurile tale,

în somn

prea te afunzi…

aruncă gândurile și rămâi întreagă

cum sunt

eu .

Ridică receptorul inimii,

sunt eu,

sufletul tău…

răspunde o secundă,

nu da ton ocupat,

vreau să te pun în legătură

cu El,

cu Dumnezeu,

mi se topește receptoru-n palme,

răspunde-mi la oftat.

„Alo” !

sunt eu,

sunt umbra ta,

azi

ești la capătul de fir?

-Da, îi răspund cu tremur sacadat în glas.

-De-acum ești vie, în piatra vieții ți-am pus azi un safir,

vei fi lumină,

vei fi culoare,

cât timp

 ți-a mai rămas.

 Silvia Urlih 21.12.2014