Cu flori în păr,
cu brazi pe umeri
și cu oceane în privire,
am poposit
la poarta timpului
un pic.
Cu fluturi zeci purtați la gât
ca amintire
am constatat
că eu,
am fost în grota timpului…
nimic.
Cu salba orelor
și raza cerului purtate
la urechi,
am auzit un strigăt
din neant.
Era
ecoul gândurilor mele vechi.
venea
să-mi dea un loc în timp,
din
timpul meu restant.
Portalul timpului
a înflorit o clipă
pentru mine,
locul restant
l-am ocupat
doar o secundă.
Nu știu de mi-a plăcut sau nu,
căci
zile-au fost puține…
au fost,
mai sunt,
dar vor pleca cu timpul,
ca o undă.
Silvia Urlih 08.12.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu