Fug de lacrima de pe rug - Silvia Urlih

M-am trezit  cu dorința imensă de a aduna durerea singurătății vieților în pumni. Mi-am strâns viețile  într-un trandafir roșu, căruia i-am simțit mai întâi spinii. Am strâns durerea atât de tare… Am crezut și am sperat că sângele ce-mi va picura din palme îmi va spăla cu roșul lui, anii. Simt senzaţia plăcută de zdrobire, de sfâşiere a suferinţei ce mă chinuie de atâta timp. Strâng din dinţi şi  zâmbesc sadic privindu-mi palmele sângerânde. Cred că este zâmbetul victoriei, al unei  victorii de mult așteptate.. Cred că am învins şi că de acum înainte voi putea exista fără de tine , durere a singurătății, a existenței, a vieții. Vreau  să fiu fericită ! Mă poţi condamna sau judeca pentru aceasta?  Te alung, pentru că vreau pur şi simplu să pot respira în fiecare dimineaţă aerul proaspăt al libertății. Vreau  să pot zâmbi  soarelui, vieții.  Vreau  să-nţeleg dacă pot fi fericită fără a te vedea , fără a-ţi auzi paşii, fără a te simți, singurătate. Am vrut să ştiu cum e să nu te doară , cum poţi să respiri fără a simţi acea pustietate, acel gol pe care tu, singurătate, mi l-ai săpat  tot mai adânc în trup.

                Am adunat singurătatea într-un pumn de durere şi am vrut să o strivesc, am vrut să plece şi să mă lase stăpână pe viaţa mea, pe destinul meu, pe pacea mea, pe liniștea mea. Iar eu să pot trăi fericită, să pot continua viaţa fără tine, durere a singurătății.

Oare pot fi judecată pentru că nu te mai vreau ? ...Stau cu tine-n pumn și încerc să te strivesc . Simt picăturile sângelui cum cad lin din palme, ca într-un vals, pe podea. Cobor ochii , mă uit la lichidul prelins . La picioarele mele se  desenează o viață. Viața mea de acum, de ieri, de secole, de milenii.

Ridic ochii și te văd . Te văd, mă văd şi-mi zâmbesc. Nu mai înţeleg dacă te văd cu-adevărat sau e doar iluzia a ceea ce pot fi, a ceea ce vreau să fiu, a ceea ce sunt. Te văd cu ochii sufletului, iubire ! Te simt fericire ! Îmi ești atât de aproape… Acum știu ce trebuie să fac. O să-mi deschid brațele și te voi respira. Te voi respira și vei rămâne mereu în mine. Nu te voi mai inspira niciodată, câte zile voi mai exista. Vei fi a mea, vei fi cu mine!

 Am hotărât să-ncerc şi altceva: îţi spun , draga mea ființă, îți spun cu fermitate și convingere, că nu mai vreau să fiu ce-am fost. Vreau să fug de lacrima ce mă ardea pe rugul singurătății. Vreau să te cunosc pe tine, iubire ! Vreau să te simt pe tine, fericire ! Da, asta vreau! Asta vreau și asta voi fi ! Voi aduna miile de ani pe care i-am trăit, în petalele unui trandafir , voi tăia toți spinii care mi-au provocat durere… și te voi strânge cu putere în pumni, fără a mai lăsa să-mi picure nici un strop de sânge din palme. De acum, de azi, nu mai sunt singură și nu mă mai doare. De acum sunt iubire !   

FUG DE LACRIMA DE PE RUG

Cu humă de cer

m-ai plămădit…

din sete

și foame

și greu,

mi-ai arătat norul zugrăvit,

de ape

pictate în curcubeu.

Mi-ai dat o stea

și lumină,

în apă

și foc

m-ai contopit,

apa mă arde

iar focul m-alină,

și mă desparte

de gândul robit.

Sub  focul vieții

sunt rob,

apa mă rupe

și cad,

sunt paiul din spice,

sunt bob,

sunt sângele

frunzei

când ard.

Mă prind de speranță

și zbor…

spre albul luminii

tot fug,

doruri mă cheamă

mă dor…

dar fug de lacrima

de pe rug.

fragment din cartea „ Suflet pribeag! Silvia Urlih