Scrisoare de adio

Aș vrea să-ți spun pe nume, dar… parcă am uitat cum te cheamă. Vreau să uit, vreau să te uit, vreau să nu mai știu nimic din viața pe care am dus-o alături de tine. 
Toată viața ta ai fost un ipocrit. Te-ai ascuns în spatele meu pentru că ţi-a fost frică să înfrunţi greutăţile vieţii. M-ai azvârlit pe mine în față spunându-mi ca tu nu ai timp, ca eu mă descurc bine. M-ai trimis singură peste tot. A trebuit să-l iau pe fiul nostru  cu mine, pentru a te înlocui. El nu a putut să te înlocuiască niciodată. El îmi era fiu, nu soț.  Am trăit şi m-am simţit că o femeie despărţită de bărbatul ei. Tu m-ai obligat să o fac. Te-ai ascuns în spatele meu. M-ai obligat să fac lucruri care nu mi-au plăcut niciodată… Eu trebuia să rezolv problemele cele mai greu de rezolvat. Ai fost un laș şi un frustrat.

Acum ţi-ai pus în gând să mă internezi la psihiatrie ? De CE ? De cine sau de ce ţi-e frică ? Ai reuşit să mă aduci în stare de nevroză, apoi spunându-mi repetat că sunt bolnavă, că sunt nebună, mai aveam puţin şi credeam şi eu acest lucru. Ai umblat cu vorbe necinstite de la unul la altul. Ne-ai învrăjbit unul pe celălalt, … pe mine cel mai mult… şi împotriva fiului şi împotriva nurorii . De ce ? De ce dacă ţie nu-ţi convenea ceva veneai acasă şi mă încărcai pe mine cu nemulţumirile tale ? De ce apoi când eu le făceam reproşuri, tu tăceai şi nu spuneai nimic, ba mai mult negai cu vehemenţă totul ? Vroiai doar să mă înnebuneşti ? Ai reuşit, după ani de tortură psihică să mă îndepărtezi de copii. DE CE ?? DE CE AI FĂCUT ASTA ?

            M-AM SĂTURAT DE VIAŢA PE CARE AM DUS-O ALĂTURI DE TINE. MI-E SCÂRBĂ DE CUVINTELE PE CARE ACUM MI LE SPUI. Cum îmi poţi spune acum, după ani și ani de tăcere ca de gheaţă că mă iubeşti ? Așa știi tu să iubești și să arăți ?  Cum poţi spune ceva ce nici tu nu crezi ? Tu crezi că eu nu te simt ? Simt cât eşti de prefăcut. Să te creadă cine vrea, căci eu nu cred un cuvânt din ce-mi spui tu. Ce urmăreşti tu de fapt acum, nu ştiu. Eu ştiu că am obosit să mă lupt cu tine, cu mine, cu noi. Nu te mai vreau în viaţa mea. M-ai tratat ca pe proprietatea ta şi nu mi-am dat seama. M-ai tratat ca pe o servitoare a ta şi nu am înţeles acest lucru decât acum când este mult prea târziu.

            Am muncit să–l fac pe fiul nostru să devină un domn şi cred că am reuşit. Din nefericire te-am cărat şi pe tine în spate. Am vrut să te fac şi pe tine un „domn”, să te scot în lumea „bună” şi tu m-ai trimis singură. Ţi-era ruşine de lume, ţi-era ruşine de tine.

            Hotărârea mea e luată. Am vrut să ne despărţim omeneşte, dar se pare că tu vrei să rămân aici lângă tine la infinit să mă omori cu zile, să mă bagi la psihiatrie,să mă faci să cred că sunt bolnavă psihic, aşa cum mi-ai spus-o și ieri, aşa cum ai mai făcut o dată, cu mult timp în urmă. Nu dragă, nu voi mai accepta să mă transform în legumă, nu am nevoie de tratament psihiatric... Am nevoie de tine, de iubirea ta, de iubirea de care m-ai văduvit o viață. Am ales. Mă voi duce în iad, pentru că acolo e locul meu. Va trebui să continui viaţa de iad pe care am trăit-o alături de tine și de copilăria mea. Tu vei fi acela care va trebui să te tratezi, pentru că o să mă ai pe conștiință câte zile vei mai avea de trăit. Tu mă împingi la a face gestul extrem. tu !

Ştii ce ai făcut toată viaţa ta cu viața mea ?

M-ai ucis puţin câte puţin. Ai încercat să faci acelaşi lucru şi cu copiii. Din fericire fiul nostru chiar e un bărbat puternic. Pe el nu-l poţi controla. El nu va claca niciodată psihic. E prea tare.

              Ştii foarte bine că nu te-am înşelat niciodată și că ţi-am fost fidelă. Ştii foarte bine că nu te-am trădat niciodată. Ţi-am povestit de fiecare dată cine mă curtează. Am fost proastă că nu am acceptat până acum să fiu iubită de un alt bărbat. Poate că îmi era mai bine dacă acceptam cu mult timp în urmă. Deşi meritai pe deplin, nu am avut în viaţa mea un amant. Poate că nu aș fi ajuns să gândesc la ce urmează să fac.Crezi că  mi-am păstrat castitatea că proasta pentru tine???? Am făcut-o de frica pe care tu ai reușit să mi-o sădești în sânge, am făcut-o de frica de tine și de bărbații ca tine. Ştiam, sau mai bine spus credeam că toţi sunt ca tine… nişte lichele, nişte teroriști, niște frustrați, niște căpușe care doar sug sângele celei care îl iubește și nu vede, sau se face că nu vede,... nişte torţionari… niște oameni de nimic care nu urmăresc decât să profite de bunătatea mea și a sufletului meu. M-am trezit la realitate şi mi-am dat seama că viaţa mea a fost un fiasco … un fiasco total. Am împărţit toată viaţa singurătatea în doi. Sufletul meu a plâns de singurătate. Sufletul meu a urlat după un strop de atenție, de iubire. Sufletul meu murea puțin câte puțin și nu înțelegeam de ce. 

            Mi-am dorit și am visat o casă care să fie doar a mea. Am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să o am. O am, dar degeaba…..singurătatea e mult mai apăsătoare. Tu nu ţi-ai dorit casa asta. Mi-ai pus bețe în roate. Tu nu ţi-ai dorit de fapt nimic din ce construiam eu şi fiul nostru. Te-ai opus mereu. DE CE ?

Am trăit o viaţă de iad, ştiu că voi fi judecată şi că oricum voi ajunge în iad. Nu mă interesează ce va spune lumea, nu mă interesează ce vor spune copii mei. Ştiu că voi fi un stigmat pentru ei, dar nu mai pot duce o viaţă de rahat. M-am dedicat prea mult altora, uitând mereu că şi eu sunt un om, un suflet. Nu sunt patetică. Sunt foarte conştientă de ceea ce spun acum, ştiu ce urmează să fac.

Vreau să rămân în amintirea tuturor ca o femeie care a ştiu ce vrea de la viaţă, care s-a dăruit tuturor cu sinceritate, care a ajutat pe toată lumea necondiţionat, dar care acum e la limita suportabilităţii, care și acum știe ce vrea să facă. Mi-am plâns durerea sufletului de prea mult timp şi nu am fost înţeleasă de nimeni. Mi-am dorit o viaţă întreagă să fiu fericită. Probabil că atât am meritat, probabil că ăsta a fost destinul meu. O viaţă de suferinţă sufletească. M-am măritat cu un înger care imediat după nuntă s-a transformat în demon. Acum vreau să mă mărit cu demonul însuşi.

Ştiu că nu mă voi întâlni cu bunica , cu mama, cu tata şi cu fratele meu, cu sora mea, cu cei pe care i-am petrecut, niciodată. Îmi doresc doar să scap de toate durerile singurătăţii în care mă zbat de multă vreme. Mi-e dor teribil de linişte. Mi-e dor teribil de pace interioară. Mi-e dor să fiu liberă... liberă de mine însămi, de măștile pe care le tot schimb de la u eveniment la altul. M-am învățat atât de bine să le port, că deja m-am transformat în masca însăși. Mă doare chipul, mă doare trupul, mă doare sufletul... Am căutat liniștea, am căutat-o dar nu am găsit-o nicăieri. Am căutat-o la biserici, la mânăstiri….Am căutat-o în diverse acte caritabile. Am căutat peste tot, mai puțin în sufletul meu. Am obosit de atâtea căutări. Prea am fost dezamăgită de cei dragi sufletului meu. GATA. NU MAI POT ! Liniştea mea se găseşte probabil în iad. Acolo nu am fost să-mi caut fericirea…. liniştea interioară…. Poate o voi găsi în brațele îngerului morții.

Plec cu inima sfărâmată de durere că nu voi vedea fetiţele cum cresc…. Nici de aici de pe pământ, nici de dincolo… acolo unde împreună cu mama, cu tata, cu bunica, cu fratele meu, ne-am clădit căsuța. Ele , fetițele, au fost o vreme raţiunea mea de a trăi . Acum sunt mici, dar vor creşte sub aripa ocrotitoare a părinţilor lor.

Plec. Mi-aș fi dorit să plec în lumea visurilor pe care mi le-am clădit, dar nu mai am răbdare. Totul în jurul meu e negură. Nimeni, niciodată, nu mi-a arătat nici un strop de dragoste, de iubire. Sunt, am fost, sunt și poate că voi fi mereu singură cu visurile mele. Am obosit să tot visez. Am obosit … sunt mult prea obosită. Plec în lumea celor nedrepți . Nu sunt vrednică să pășesc în lumea celor drepți. De câte ori am încercat să-ți spun că nu mai pot, mi-ai închis gura. Nu ai vrut să discutăm, să mă înțelegi. Ai crezut că glumesc. Uite că nu glumesc. Prin gestul meu nu ne vom mai întâlni niciodată. Nici aici, nici dincolo. ADIO !

CUVINTE CE DOR

Sunt vorbe ce le-ai spus la mânie,

sunt vorbe care m-au lovit și dor,

sunt vorbe ce-au băgat cuțitu-n mine,

sunt vorbe pentru care-am vrut să mor.

Sunt vorbe ce încă le țin minte,

sunt cuvinte ce nu le pot uita ușor.

m-ai lovit, mă doare și-mi aduc aminte

cum te rugam să obosești, că vreau să mor.

Sunt azi indiferentă la rugămintea ta.

îți ceri iertare, te aud,dar nu mai pot să uit,

durerea  privirii ce mă ucidea și mâna ta

ce mă lovea ... ce mult m-ai chinuit.

Sunt liniștită, împlinită  și mi-e bine.

Tu ai îmbătrânit acum, și-ți este greu.

Îți ceri iertare, ai nevoie de mine…

Domnul să-ți dea iertarea, cum ți-am dat-o și eu.

NU VREAU SĂ VEZI

Vioara cântă în tăcere

cântecul mut

al unei doamne,

ce a dorit să-i fie plină

cu toamnă

frunzele din toamne.

La ușa ta a pus covor

sufletul ei,

dar l-ai călcat…

i-ai stors iubirea din izvor

când ai gonit-o…

și-a plecat.
Tu mi-ai cerut să te iubesc ,

cuvântul tău

chiar de-a durut ,
mi-ai dat speranța să zăresc,

să cred în noi ….

și am crezut.
Mă doare-acum singurătatea

în drumul greu

ce l-am făcut,
tu vrei să răsfoiești iar cartea,

în care doar eu

am crezut.
Mă doare timpul meu

și vrerea,

mă doare

sufletul și-ți spun,
că-i prea strivit

și n-am puterea ,

să pot să-l iau ,

să-l mai adun.
Încerc să pun balsam de lacrimi

să nu mai doară

ce-ai ciobit…..
să uit de tot ,

să uit de patimi …

să nu mai calci

pe ce-am zidit.
De ce–ai ales să îmi frângi zborul?

de ce-ai stricat

ce-a fost curat ?

eu am rămas pe drum cu dorul,

singurătate

și oftat .
Rog vântul sufletu-mi să-l ducă

în colț uitat

să-l piardă-n lume,
să nu mai știu pe unde -apucă,

să nu mai poată

să-l adune.

Nu vreau să vezi cum cad și mor,

să nu văd

ce-am lăsat în urmă,

singură-mi este mai ușor,

cântul viorii

când se curmă.

Nu vreau să vezi

cum ploaia spală

cu frunze

dansul trist al toamnei,

acoperind cu poleială,

ultimul cântec trist….

al doamnei.

Azi liliacul a-nflorit în zori,

dar destinul nostru…

s-a-mpiedicat de nori.

SĂRACA MOARTE SĂRACĂ

Ieri, moartea iar a vrut să mă sărute,

în cerul ei cu flori de tei  m-a invitat,

mi-a arătat că gândurile mele mute,

mă pot trimite spre norul neumblat.

Ieri, moartea iar mi-a dat târcoale,

în brațele-i de gheață am adormit puțin ,

cântecul amintirilor mi l-a dansat agale,

mi-a dat să gust din vinul cu pelin.

Ieri, moartea mea iar a plecat săracă,

sufletu-mi l-a rătăcit printre vecii,

a vrut cu mine o eternitate să petreacă,

dar eu….am mai rămas puțin printre cei vii.

Ieri, viața iar mi-a oferit pământul,

mi-a spus că timpul meu mai are timp,

mi-a spus să înfloresc cu gândul

că primăvara mea e-n fiecare anotimp.

 Fragment din cartea „ Giulgiul dragostei”