AFURISITĂ DEPĂRTARE - Silvia Urlih

Sunt seri

în care marea,

mă strânge-n scoică,

praf din drum,
mă face val,

mă face spumă

şi mă îmbracă în sirenă,
printre corali mă pune perlă

şi mă-ncunună cu adâncul,

mă-mpărățește cu-nserarea,

la rochie

îmi pune trenă.

Sunt seri

când mă-mpreun în mine

cu-albastrul rece

liniştit,

mă pierd în verde crud ca vânt

și tot ca vântul

mă-nfior,

îmi învelesc nisipul umed

cu luminarea din zenit,

în lăcrimări nu mă înec,

deși

mă arde doru-n dor.

Sunt seri

când mi-s străină mie,

precum străină-i depărtarea,

afurisită depărtare,

m-a înfiat

să-i fiu străin,

să-i fiu copilul fără graniți

ce a ales

să-și plimbe lumânarea,

afurisită depărtare

ce m-a ales

la ea să mă închin.

Silvia Urlih 22.04.2018