Sunt eu,
iubirea,
în jocul meu de-a viața,
unesc destine în talant,
poate că uneori
sunt oarbă-n joaca mea,
unesc nepotrivire,
unesc doi oameni care-și spun:
tu, nu mi-ai fost calmant,
și-atunci mă doare
că am pus în sanctuar
dezamăgire.
Sunt eu,
iubirea,
legendă vie care leagă în inel,
două destine,
le pun coroană de-mpărat,
cu flori de mac și aurire,
le-adun ca jar în vatră,
cămara inimilor lor
le fie far, să le lumine,
clădesc din două suflete sihastre,
altar
pentru iubire.
Sunt eu,
iubirea,
v-adun dintre zăpezi
și vă sădesc copac nemuritor,
vă strâng de prin pustii
și vă ofer o șansă,
cu viața să fiți una,
eu vă ofer iubire,
vă dau și aripi să vă-nălțați cu ele-n zbor,
eu vă ofer lanul de flori…
voi,
știți să vă-mpletiți din flori cununa ?!
Silvia Urlih 19.04.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu