Iubitul meu
cu doruri
și pletele cernite,
când ușa ți-am deschis,
știam
că-mi vei fi soare,
știam
că viața mea și-a ta
vor fi unite
într-un torent de spuse
și de tăceri
amare.
Știam
că-n viața ta
au fost furtuni
și gheață,
știam
că în dureri,
ades te-ai cufundat,
știam
că ochii tăi nu mai vedeau de ceață,
știam
că-n drumul sorții,
ai fost abandonat.
Iubitul meu
cu timp oprit în amurgire,
când mi-ai pășit în suflet,
ți-am devenit
izvor,
știam
că dimineața
ne va găsi-n rostire,
știam
că-n viața mea
nu vei fi
călător.
Tăcerea dintre noi
și graba
spre plecare,
ne-a spus vorbă nespusă,
cuvânt
ce în noi crește,
tu,
ai plecat o clipă,
e doar o ancorare…
ne-am ancorat de mal,
căci
malul ne dorește.
Silvia Urlih 09.04.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu