Sunt
prag
în
pragu-nserării,
m-apasă
albastru-n
târziu,
mă strânge
un clește din timp,
îmi
țipă cocoru-a durere,
aripa sorbită
de neguri
îmi
spune să fiu…
și-am
să fiu,
sub voaluri
de-albastru murdar
îmi
scriu scrisu-în azi
cu
tăcere.
Sunt mugure alb
ce sub scoarţă
se zbate lumina
să vadă,
răsună durerea orbită
răsună durerea orbită
pe-artera bradului `nalt,
prin buciumuri dealuri
se-adună,
ar cade,
dar nu vrea să cadă,
genunchiul mă doare de
rugă,
în rugă,
mă-nalț și tresalt.
Răsună-n ecou rugăciunea,
mă
doare durerea
ce-mi e,
picioarele-mi
sunt aripi albe
ce-n
zbor
mă
trimit către El,
mă rup
de prezentul atroce
și zbor
către cel
care-mi
e,
mă simt
vânt din vânt,
adii
peste nori
și
intru desculță-n castel.
Silvia Urlih 22.04.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu