O ROG SĂ-MI IERTE PAȘII - Silvia Urlih

O ROG SĂ-MI IERTE PAȘII

Îmgenunchez

în fața primăverii mele

și o rog

să mă conducă spre vara

ce-mi e încă izvor,

e-mpodobită-n flori de liliac,

aș vrea

să-mi fie-n vară iar zălog,

să mă conducă spre-ntomnirea

ce mă așteaptă

în pridvor.

Copaci de cremeni smulg cuvântul

şi taina

dintre lumi,

cern  praf de liliac

pe rădăcinile în adormire,

sapă cu palmele-n pământul ce-a fost

între genuni,

cu degete-amorțite

rescriu

în viața lor…

iubire.

Îngenunchez

în fața iernii ce m-așteaptă-n fața casei,

o rog

să nu-mi iernească

anii-n troieniri,

o rog

să îmi mai lase-o clipă anii,

să nu mă vândă

coasei,

o rog

să-mi ierte pașii pierduți în rătăciri.

Silvia Urlih 28.04.2018