Și dacă
plâng în astă zi-nsorită,
e pentru că
mă doare
răsărirea,
e pentru că
în lacrima-mi târzie,
îmi simt aflarea,
îmi simt
din nou
trăirea.
Și dacă plâng
în astă noapte-ntunecoasă,
e pentru că
mă văd
iar în trecut,
trecutul vrea
cu greutatea-i
ce m-apasă,
să-mi fie iar
durerea
ce-a durut.
Și dacă plâng
din nou
în astă zi,
e pentru că
mă bucur
de prezent,
mă bucur
și mă rog ca orice-ar fi,
în vechi trecut
să-mi fiu
marele-absent.
Și dacă plâng,
îmi plâng
în plângere
trecutul,
nu mă mai doare,
dar nici nu voi uita
că din greșeli
mi-am reclădit prezentul,
și,
niciodată
nu voi mai recita după perdea.
Silvia Urlih 26.04.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu