Bună dimineața !

În lumea asta plină de dispreț, de ură, de invidie, de răutate, trăiesc oameni. Unii se numesc cu cinste oameni, alți… alți stau la coada vieții încercând să prindă trenul în care ți-ai găsit un locușor. Stau pe peronul gării lor și le curg balele privind la trenul, trenurile ce le trec prin față cu toate luminile aprinse. Privirile urii lor sunt săgeți de foc. Din când în când aruncă câte o săgestă, doar-doar vor lovi un călător din tren. Uneori săgețile se întersectează cu aura omul din compartiment. Doar că… omul din compartiment și-a găsit locul acolo , pentru că a învățat să iubească, a învățat să-și iubească aproapele. Săgeata urii îl ajunge, îl lovește, dar nu are puterea să-l ucidă, să-i ucidă sufletul… nu găsește o breșă prin care să-i distrugă speranța , lumina și iubirea ce-l acoperă . Îl îngenunchează puțin, îi acoperă sufletul cu firimituri din zgura urii…apoi , cu zâmbet se ridică, își reia locul la fereastra compartimentului plin de iubire și-și continuă drumul .

Călătorule, tu, cel ce ți-ai găsit locul în tren, mergi mai departe, nu privi înapoi spre cel uitat pe peronul gării ! Menirea ta este să cobori doar la stația finală a vieții.

Menirea celui rămas , este să-și caute un loc sub soare și să-și aștepte trenul, trenurile care trec prin fața sufletului lui invechit și peticit de ură. Nici un tren nu va opri în gara urâțeniei lui.

LUMINA VIE A IUBIRII FIE CU TINE , CĂLĂTORULE !

Silvia Bya Urlih