Cu albe păduri
mă primenesc,
cu arderea ierbii
mă apăr,
prin trup
codrii verzi
amuțesc,
când cu focul iubirii
m-acopăr.
Albastre păduri
mă adapă,
raza visării
se scurge pe clipe,
cerul din ochi
cu mine se-mpacă,
dorul din suflet,
mi-e vuiet pe ape.
Codrul din suflet
mi-e verde pădure,
liane-nflorite
mă-ndeamnă să zbor,
rog timpul
să-mi taie cu albă secure
durere,
amintire ,
amarul din dor.
Silvia Urlih 10.11.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu