Chipul
zâmbește
oglinzii
din soartă…
zâmbește
palid,
lăcrimând…
oglinda
i-arată
imaginea-i
deșartă…
cu
timpul
lângă
chipu-i șezând.
În vis fără vis
chipul gol se dezmiardă,
amintirea în cioburi
se sparge ,
în cioburi de gânduri
încep să se piardă,
gânduri morbide
prin mii de catarge.
Oglinda zâmbește
spre chipul de ceară,
lumina iubirii-l cuprinde,
și-aruncă zâmbind
gândul negru afară ,
iar chipul,
tristețea își vinde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu