Stă agățată luna
de galbena-i văpaie,
pictează pe obrazu-mi
oglinda unui lac,
din curcubeu de gânduri
înnoadă evantaie,
cu sufletul
pământul din noduri să desfac.
Albastre catacombe
din ceruri se desprind,
trimit pământului
plămadele din pântec,
iubiri însângerate
a smirnă mirosind,
se prind în hora doinei cu descântec .
Stă agățată luna
de-un colț iubit de rai,
privește către lume
cu ochi încercănat,
tristețea o cuprinde și-mi spune mie :
Stai !
Oprește-te o clipă, mai cântă ce-ai cântat !
Silvia Urlih 20.11.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu