Peste noapte
aud
cum mă strigi,
pe stele de foc îmi scrii
pe stele de foc îmi scrii
și mă chemi,
cuvinte de-alint
îmi trimiți,
le strangi în verigi
să-mi crească în suflet
noi vremi.
În magnoliu mă-mbraci,
când cu gândul
mă–atingi,
simt că trăiesc…
simt că trăiesc…
dar,
grăbește-te,
te văd cum mă vezi,
te-aud cum mă strigi,
simt însă
cum mă cheamă pământul.
Grăbește-te,
sufletu-mi pleacă,
încărunțesc,
nu mai am timp …
spre iarnă,
pașii mei se grăbesc..
Silvia Urlih 11.11.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu